un soi de "Testament spiritual"...
Bătrâna are peste 90 de ani. Sprijinită în baston merge către cimitir, în deal. Vine din celălalt capăt de sat. Din când în când se opreşte pe câte o bancă întâlnită în cale, să-şi tragă sufletul... Ajunge după câteva ceasuri: „ bătrâneţea-i haine grele, tica maichii. Dar ţâne minte: noi suntem caii şi timpu-i căruţa! Merge cum tragem noi! Io, drept să-ţi spui, m-am cam grăbghit şi na, că aproape s-o gătat aţa. Mai e oţâră dar îi cam cu noduri! I-am îngropat pe toţi maică, pe toţi. Mamă, tată, fraţi, bărbat, copchii şi nepoţi. Acum aştept să mă duc şi io! Da nu ştiu cine o să mai vie la mine, la cimitir, când n-oi mai hi... Să te duci să vezi câţi sunt în deal pe care nu-i mai ştie nimeni, la care nu mai merge nimeni! Şi să le mai aprinzi o lumânare. Că zice că dincolo-i tare întunerec şi, de fiecare dată când aprinde cineva o lumânare aici, se luminează toată lumea ailaltă.. Eu îs nătântoacă tare, m-am ticăloşit şi abghia mai poci urca cele 82 de trepte din cimitir, către ai noştri, ei de s-or dus! Asta-i viaţa maică, suntem mulţi, suntem răi şi suntem proşti ca noaptea! Altfel n-am mai trage căruţa asta, care-i timpul, în trap, numa pentru ca să-l depăşim pe vecinul... Am merge la pas, în plimblare şi ne-am ruga la Dumnezău Drăguţu să ne ajute să ne mântuim sufletele, să petrecem şi dincolo în lumină. Da să te duci în deal, neapărat, să vezi câţi îs pe care nu-i mai ştie şi nu-i mai caotă nimeni. Să te duci! Şi să le faci lumină. Dar să nu te duci în trap...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu