Sărut mâinile care ştiu să mângâie

"...lasă-ne mânuţele, să facă trebuţele. Şi le-om pune în fereastră, că-i păcat să putrezească"

Mi-aduc aminte de mâinile bunicii! Nu se odihneau niciodată, decât duminica, în poala şurţului cu flori, la biserică! În rest: frământau pământul din grădină ori aluatul de pâine, suceau fusul, împingeau suveica printre iţele războiului de ţesut, spălau rufele la râu, scriau portative cu modele şi simboluri străvechi de pe pânze, dichiseau dantela de casă, trăgeau de coada greblei la fân, îmi dădeau bani din poşeta ei de oraş maronie, cărau trăistuţa cu mâncare la oamenii care lucrau în câmp, încheiau nasturii iei de sărbătoare, aduceau bunătăţi, mulgeau vaca, aruncau grăunţe păsărilor din ogradă şi îşi făceau cruce după rugăciune. Când s-a prăpădit, vecinele i-au cântat cu amar: "lasă-ne mânuţele, să facă trebuţele. Şi le-om pune în fereastră, că-i păcat să putrezească" Dar, mai presus de toate, îmi aduc aminte cum ştiau să mângâie, mirosind a busuioc! Şi asta este, probabil, cea mai duioasă amintire a mea...

....................

foto: Mihai Sin